Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

08 Iunie, 2025

Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Radioamatorilor!

Comunitatea radioamatorilor din întreaga lume marchează astăzi, 18 aprilie, Ziua Internațională a Radioamatorilor, un moment de recunoaștere a contribuțiilor esențiale ale radioamatorilor la dezvoltarea comunicațiilor și la consolidarea legăturilor dintre oameni.

Anul acesta, sărbătoarea are o importanță deosebită, deoarece coincide cu celebrarea a 100 de ani de la fondarea International Amateur Radio Union (IARU), organizația care a fost și continuă să fie un pilon al acestei pasiuni extraordinare.

Înființată în anul 1925, IARU a avut un rol crucial în promovarea și protejarea spectrului de frecvențe destinat radioamatorilor, facilitând dialogul internațional și sprijinind inițiativele de cooperare între operatori din diferite colțuri ale lumii. De-a lungul unui secol, radioamatorii au demonstrat importanța și versatilitatea acestei activități – de la contribuții în situații de urgență, la promovarea progresului tehnologic și la formarea de noi generații de operatori pasionați.

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) este autoritatea responsabilă de eliberarea certificatelor pentru radioamatori, asigurând respectarea standardelor și reglementărilor internaționale.

Recent, la data de 15 aprilie 2025, în incinta ANRCETI a avut loc examenul de obținere a certificatelor de radioamator, la care au participat 14 radioamatori care au susținut examenul cu succes, demonstrând competențe și cunoștințe tehnice în domeniul radioamatorismului. În Republica Moldova, există 144 de radioamatori entuziaști, care dețin permise tehnice eliberate de către ANRCETI.

ANRCETI apreciază dedicarea, pasiunea și contribuția radioamatorilor la dezvoltarea comunicațiilor. Fie ca undele radio să vă aducă mereu conexiuni clare, prietenii durabile și noi performanțe tehnice!

Ultima actualizare: 18/04/2025